Ce este plagiatul și de unde vine cuvântul
Plagiatul înseamnă, în mediul universitar, a prezenta drept muncă proprie texte, idei sau rezultate luate de la alt autor, fără a spune de unde provin. Întrebarea ce este plagiatul are în România un răspuns legal precis, formulat în Legea învățământului superior nr. 199/2023, iar universitățile îl preiau în codurile de etică și în regulamentele de finalizare a studiilor.
Cuvântul a intrat în română din franceză, iar DEX din 2009 îl explică drept operă literară, artistică sau științifică a altcuiva, însușită integral sau parțial și prezentată drept creație personală. Dicționarul lui Șăineanu trimite la latinescul plagium, termen care desemna furtul de sclavi ori de copii, de unde ideea de însușire ilegitimă.
Sensul de dicționar este mai larg decât cel juridic. În limbajul curent, ce înseamnă plagiat depinde de context: se vorbește despre plagiat și la o melodie sau la un logo. Comisiile de etică universitară judecă însă lucrări scrise: referate, proiecte, lucrări de licență și disertații, teze de doctorat, articole și cărți.
Definiție legală: ce prevede art. 169 din Legea 199/2023
Textul de referință este art. 169 lit. d) din Legea nr. 199/2023. Potrivit acestuia, plagiatul este „prezentarea drept creație sau contribuție științifică pretins personală într-o operă scrisă, inclusiv în format electronic” a unor texte, idei, demonstrații, date, teorii, rezultate sau metode științifice preluate de la alți autori, fără mențiune și fără trimitere la sursă.
Aceeași lege încadrează fapta la art. 168 alin. (1) lit. h), printre abaterile de la normele de etică și deontologie în activitatea didactică și de cercetare universitară. Alături de ea figurează confecționarea de date, falsificarea rezultatelor și fraudarea evaluării, toate verificate de comisiile de etică universitară, conform art. 171 alin. (1) din aceeași lege.
O formulare aproape identică apare la art. 49 lit. d) din Legea nr. 183/2024 privind statutul personalului de cercetare, dezvoltare și inovare, aplicabilă institutelor de cercetare. Personalul angajat în universități rămâne totuși supus Legii 199/2023 în privința normelor de etică, chiar și atunci când lucrează în proiecte de cercetare, după cum precizează art. 48 alin. (5).
Legea 206/2004: vechea definiție și abrogarea ei
Până în 2024, cea mai citată definiție din ghidurile universitare provenea din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, art. 4 alin. (1) lit. d), în forma introdusă prin Ordonanța Guvernului nr. 28/2011. Textul vorbea despre „expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală” a unor elemente preluate fără trimitere.
Comparată cu actuala definiție, vechea formulare includea expres comunicarea orală, expresiile și ipotezele, pe când Legea 199/2023 se oprește la opera scrisă, inclusiv în format electronic. Pentru studenți, diferența are efecte reduse, deoarece lucrările de finalizare a studiilor sunt opere scrise, depuse și verificate aproape întotdeauna în format electronic, pe platformele facultăților.
Legea 206/2004 a fost abrogată prin art. 67 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 183/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 546 din 12 iunie 2024 și intrată în vigoare după 30 de zile. Pentru tezele de doctorat, comisiile analizează însă plagiatul raportat la legea în vigoare la data redactării, regulă prevăzută la art. 171 alin. (8) din Legea 199/2023.
Ce înseamnă plagiat în sens juridic: cele patru elemente
Pentru a stabili ce înseamnă plagiat într-un caz concret, textul art. 169 poate fi descompus în patru elemente. Primul este existența unei opere scrise, tipărite sau electronice. Al doilea este preluarea unui conținut care aparține altui autor: text, idee, demonstrație, date, teorie, rezultat sau metodă. Celelalte două elemente privesc modul de prezentare.
Al treilea element este prezentarea conținutului ca o contribuție pretins personală, adică fără delimitare față de textul propriu. Al patrulea este lipsa mențiunii și a trimiterii la sursa originală. Când autorul pune ghilimele și indică sursa exactă, preluarea devine citare, iar când reformulează și indică sursa, devine parafrază legitimă, acceptată în orice lucrare.
Legea nu condiționează constatarea de dovada intenției. Ghidul pentru identificarea plagiatului al Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării vorbește despre preluarea ilegitimă, „intenționată sau nu”. Uitarea unei surse nu schimbă natura preluării, deși comisia ține cont, la hotărâre, de gravitatea faptei și de împrejurările ei.
Tipuri de plagiat după felul în care este preluat textul
Ghidurile universitare din România folosesc o clasificare comună, preluată din literatura de specialitate. Primul dintre tipuri este plagiatul verbatim, numit și cuvânt cu cuvânt: copierea unui fragment fără ghilimele și fără referință. La extrem, el devine plagiat total, atunci când o lucrare întreagă scrisă de altcineva este depusă sub numele studentului.
Varianta mozaic asamblează bucăți scurte din una sau mai multe surse, uneori cu câteva cuvinte schimbate, într-un text prezentat ca nou. Ghidul Școlii Doctorale de Filosofie a Universității Babeș-Bolyai observă că această formă apare și involuntar, atunci când autorul nu marchează exact unde se termină ideea preluată și unde începe propria analiză.
Traducerea fără sursă preia un text dintr-o limbă străină și îl redă în română fără a indica originalul. Cuvintele diferă, dar structura frazelor, argumentele și exemplele aparțin autorului străin. Un program care compară lucrarea doar cu texte în limba română nu are de unde să semnaleze asemănarea, astfel că verificarea cere confruntarea directă cu sursa.
Falsa parafrazare înlocuiește câteva cuvinte cu sinonime și păstrează restul textului neschimbat. Ghidul Universității Titu Maiorescu, care preia o clasificare publicată în revista Biblioteca în 2013, o descrie ca situația în care autorul modifică unele cuvinte, dar în rest copiază integral. Parafraza corectă reformulează ideea complet și indică mereu sursa.
Citarea incompletă, plagiatul structural și lipsa contribuției
Citarea incompletă apare des în lucrările de licență. Autorul citează sursa pentru o parte dintre idei, dar le preia și pe altele fără trimitere, sau pune referința la sfârșitul unui paragraf lung, deși doar prima frază provine din sursă. Tot aici intră textul copiat cu sursa indicată, dar fără ghilimele.
Forma structurală sau metodologică privește arhitectura unei lucrări: succesiunea capitolelor, demersul argumentativ ori metodologia unei cercetări preluate de la alt autor. Ghidul de la Babeș-Bolyai recomandă ca orice preluare de structură sau de metodă să fie declarată complet încă din introducerea lucrării, împreună cu sursa exactă a modelului folosit de autor.
Ultimul dintre tipuri este plagiatul prin neîndeplinirea condiției de originalitate. Lucrarea citează corect toate sursele, dar este alcătuită numai din citate și parafraze puse una după alta, fără analiză proprie. Art. 259 alin. (1) din Legea 199/2023 obligă autorii lucrărilor de licență, de disertație și de doctorat să asigure originalitatea conținutului.
Autoplagiatul, o noțiune separată
Autoplagiatul este definit la art. 169 lit. e) din Legea 199/2023 drept republicarea unor părți substanțiale din propriile publicații anterioare, inclusiv traduceri, fără a indica în mod corespunzător sau a cita originalul. Situația tipică este un articol trimis spre publicare la două reviste sau un capitol din disertație reluat în teză fără mențiune.
Spre deosebire de plagiat, autoplagiatul lipsește din enumerarea abaterilor universitare de la art. 168 alin. (1) din Legea 199/2023. În cercetare, art. 52 alin. (2) lit. b) din Legea 183/2024 îl include explicit printre abaterile de la buna conduită. Codurile de etică ale universităților completează legea și pot reglementa reutilizarea propriilor texte.
Pentru studenți, regula practică rămâne simplă: un fragment dintr-un referat, dintr-un proiect sau dintr-o lucrare anterioară se citează ca orice altă sursă. Ghidul Universității Babeș-Bolyai cere ca, în teza de doctorat, capitolele deja publicate să fie indicate explicit, de preferință pe o pagină separată, cu corespondența exactă dintre textul publicat și cel reluat.
Exemple de plagiat într-o lucrare de licență
Primul dintre exemple este și cel mai frecvent. Un student la Drept copiază în capitolul introductiv trei paragrafe dintr-un manual de drept civil, fără ghilimele, și trece manualul doar în bibliografia finală. Fragmentul apare în raportul de similitudine ca o singură sursă cu procent ridicat, iar lipsa ghilimelelor transformă citatul în preluare nemarcată.
Al doilea caz privește o lucrare de licență la Economie. Autoarea traduce din engleză un studiu despre comerțul electronic și integrează două pagini în capitolul teoretic, fără nicio trimitere. Raportul de similitudine nu semnalează nimic, fiindcă sursa este în altă limbă, dar coordonatorul recunoaște tabelele și exemplele din articolul original.
O situație mai subtilă vine dintr-o disertație la Psihologie. Masterandul preia chestionarul, ipotezele și ordinea capitolelor dintr-o teză publicată, schimbă eșantionul și scrie textul cu propriile cuvinte, fără să menționeze modelul. Niciun program nu găsește fraze identice, însă lucrarea reproduce structura și metoda, ceea ce constituie plagiat structural, greu de observat fără compararea atentă a celor două lucrări.
Exemple de situații care nu constituie plagiat
Pentru a înțelege ce este plagiatul, contează și ce rămâne în afara lui. Un citat între ghilimele, urmat imediat de referința completă, este o preluare permisă, iar ghidurile universitare cer ca trimiterea să apară chiar după semnul de închidere a ghilimelelor. La fel, o parafrază reformulată cu adevărat și însoțită de sursă respectă legea.
În cercetare, art. 53 din Legea 183/2024 precizează că datele contradictorii, diferențele de concepție teoretică, erorile materiale de citare, diferențele de interpretare a datelor și diferențele de opinie nu constituie abateri de la buna conduită. O pagină greșită într-o referință sau un an de apariție inversat țin de erorile materiale.
Alte exemple fără relevanță sunt asemănările inevitabile: titlurile de legi, denumirile instituțiilor, formulele consacrate dintr-un domeniu sau lista bibliografică apar identic în multe lucrări. Rapoartele de similitudine le marchează mecanic, fără să judece contextul, iar diferența dintre o asemănare banală și o preluare ilegitimă o stabilește analiza făcută de un om.
Ce arată un raport de similitudine: un exemplu cu cifre
Un caz ipotetic ajută la înțelegere. O lucrare de licență de 40 de pagini, cu aproximativ 12.000 de cuvinte, este verificată cu programul pus la dispoziție de facultate. Raportul indică 18 surse: prima acoperă 4% din text și corespunde unui articol de lege citat între ghilimele, a doua 3% și provine din bibliografie.
Citit superficial, procentul total de 11% pare singurul lucru important. Citit pagină cu pagină, raportul arată altceva: pe pagina 17, un paragraf de 90 de cuvinte coincide integral cu un articol online care lipsește din bibliografie și nu are ghilimele. Paragraful acesta, deși reprezintă sub 1% din text, este problema reală a lucrării.
Cifra singură nu decide nimic. Un procent sub pragul facultății nu exclude preluarea nemarcată, iar unul peste prag nu o dovedește, fiindcă poate proveni din citate corecte. Studentul care își verifică lucrarea înainte de depunere are de citit raportul integral, pasaj cu pasaj, cu sursa deschisă alături, nu doar procentul din prima pagină.
Cum se constată plagiatul: rolul comisiei de etică
Constatarea aparține comisiei de etică universitară din instituția în care a fost elaborată lucrarea. Conform art. 171 din Legea 199/2023, orice persoană o poate sesiza în scris sau online, iar sesizarea trebuie să cuprindă o motivare argumentată, cu exemple concrete și cu indicarea surselor de documentare. Comisia se poate și autosesiza.
Termenul legal de soluționare este de 45 de zile calendaristice, socotite de la primirea sesizării, potrivit art. 172 alin. (4). Persoana cercetată este convocată în scris, are dreptul să consulte integral dosarul și poate depune documente sau propune martori în apărarea sa, conform Regulamentului-cadru aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 6.869/2024.
Hotărârea comisiei este un act administrativ, avizat de consilierul juridic, și trebuie să arate faptele, temeiul legal și motivele pentru care au fost înlăturate argumentele autorului sesizării. Ea poate fi contestată în 30 de zile la CNATDCU, la Comisia Națională de Etică a Managementului Universitar sau la consiliul național de etică a cercetării.
Sancțiuni pentru studenți, masteranzi și doctoranzi
Art. 174 din Legea 199/2023 enumeră măsurile aplicabile studenților, studenților-doctoranzi și cercetătorilor postdoctoranzi: avertismentul scris, anularea rezultatelor evaluărilor, exmatricularea și alte sancțiuni prevăzute de codul de etică al universității. Ele se aplică pe baza hotărârii comisiei de etică, prin decizia rectorului, după rămânerea definitivă a hotărârii comisiei sau, dacă există contestație, după decizia forului național.
Pentru examene, art. 37 alin. (4) permite decanului să anuleze rezultatele unei evaluări în conformitate cu codul de etică și să dispună reorganizarea examenului. Regulile concrete pentru lucrările de licență și de master sunt stabilite de fiecare instituție, al cărei cod trebuie să cuprindă, potrivit art. 18 lit. a), măsurile de garantare a originalității.
Nici diploma deja eliberată nu rămâne la adăpost. Art. 48 din aceeași lege obligă rectorul ca, în 30 de zile de la notificare sau de la hotărârea comisiei de etică, să ceară instanței de contencios administrativ anularea actului de studii obținut prin fraudă ori prin încălcarea codului de etică al instituției.
Sancțiuni pentru cadre didactice și cercetători
Pentru personalul didactic și de cercetare din universități, art. 172 alin. (3) prevede șase sancțiuni: avertismentul scris, retragerea sau corectarea lucrărilor publicate cu încălcarea normelor, destituirea din funcția de conducere, interzicerea temporară a accesului la finanțare publică competitivă, suspendarea pe unu până la cinci ani a dreptului de a candida și destituirea din funcție.
În institutele de cercetare se aplică Legea 183/2024. Art. 63 permite conducerii organizației să aplice avertisment scris, retragerea lucrărilor, diminuarea salariului de bază cu cel mult 20% timp de maximum șase luni, suspendarea dreptului de promovare, destituirea din funcția de conducere sau desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al persoanei vinovate.
Art. 52 alin. (8) din Legea 183/2024 califică plagierea rezultatelor sau publicațiilor altor autori drept abatere gravă. Consecința apare la art. 59 alin. (5): persoana care a săvârșit o abatere gravă, stabilită în ultimii trei ani, nu se poate înscrie la concursurile pentru posturi și grade profesionale de cercetare-dezvoltare din sistemul public.
Plagiatul în teza de doctorat și anularea diplomei de doctor
Teza de doctorat trece prin controale suplimentare. Art. 71 alin. (3) din Legea 199/2023 obligă instituția organizatoare să verifice teza cu un program de depistare a similitudinilor înainte de susținere, iar alin. (13) permite oricărei persoane să depună observații privind plagiatul cât timp teza este publică pe platforma națională, adică 90 de zile înainte de susținere.
Dacă plagiatul este constatat după acordarea titlului, art. 172 alin. (8)–(11) stabilește pașii. Când diploma a intrat în circuitul civil și a născut drepturi, rectorul are 30 de zile pentru a cere instanței anularea ei, iar dacă nu o face, acționează Ministerul Educației. Altminteri, rectorul dispune direct revocarea diplomei de doctor.
În cazul titlurilor confirmate prin ordin al ministrului, aceeași procedură vizează ordinul de confirmare, a cărui anulare sau revocare o urmărește ministerul. După revocarea ori anularea diplomei, universitatea are 30 de zile pentru a opera modificarea în registrul RUNIDAS și pe platforma tezelor administrată de UEFISCDI, conform art. 172 alin. (12).
Vânzarea de lucrări: amenda din art. 259
Cumpărarea unei lucrări scrise de altcineva este reglementată separat. Art. 259 alin. (2) și (3) din Legea 199/2023 interzic oferta de vânzare, vânzarea și cumpărarea de lucrări destinate a fi folosite ca referate, proiecte, lucrări de licență, de disertație sau de doctorat. Ambele fapte, vânzarea și cumpărarea, constituie contravenții, indiferent dacă lucrarea a fost sau nu susținută.
Amenda prevăzută la alin. (5) este de la 100.000 la 200.000 de lei, iar constatarea revine poliției, la solicitarea motivată a universității. Pentru ofertele publicate online, alin. (7) permite și sancțiunea complementară de întrerupere a transmiterii conținutului, inclusiv, potrivit alin. (8), prin blocarea funcționării unui domeniu .ro folosit pentru asemenea oferte.
Cine răspunde pentru originalitatea unei lucrări
Responsabilitatea principală aparține autorului. Art. 259 alin. (1) din Legea 199/2023 adaugă însă că îndrumătorii lucrărilor de licență, de disertație și de doctorat au o obligație de diligență în verificarea conformității lucrării cu cerințele unei creații originale, adică trebuie să citească atent lucrarea și raportul de similitudine înainte de a o accepta la susținere.
Instituția răspunde și ea. Potrivit art. 71 alin. (19), plagiatul dintr-o teză poate atrage răspunderea publică a instituției organizatoare de studii doctorale, iar art. 174 alin. (4) permite ministerului, pe baza unui raport al CNATDCU, măsuri care pot merge de la atenționarea publică până la retragerea acreditării unui domeniu de doctorat.
Tot art. 174 alin. (4) lit. c) prevede sesizarea comisiei de etică pentru a analiza cum și-au îndeplinit obligațiile angajații universității, inclusiv referenții și conducătorii de doctorat care au coordonat teze dovedite a fi plagiate. Verificarea atentă a fiecărei lucrări protejează astfel atât autorul, cât și pe cei care o semnează alături.