Reguli de citare: ce cere legea pentru lucrarea de licență
În orice lucrare academică, reguli de citare clare stabilesc cum se arată în text ce provine din munca altor autori și ce aparține studentului. Art. 259 alin. (1) din Legea învățământului superior nr. 199/2023 face autorul lucrării de licență, de disertație sau de doctorat răspunzător pentru originalitatea conținutului, iar coordonatorul are o obligație de diligență.
Respectarea acestor reguli de citare nu ține doar de formă. Definiția de la art. 169 lit. d) din aceeași lege califică drept plagiat prezentarea ca proprii a unor texte, idei, date sau metode luate de la alți autori, fără mențiune și fără trimitere. O sursă trecută doar în bibliografia finală nu îndeplinește condiția trimiterii.
Formatul concret diferă de la o facultate la alta. Ghidurile de redactare aleg fie notele de subsol, recomandate de ghidul Universității Titu Maiorescu pentru sistemul european, fie sistemul autor și an, de tip APA, folosit mai ales pentru lucrările redactate în limba engleză. Principiul rămâne același: fiecare preluare are o trimitere vizibilă exact acolo unde apare.
Citatul direct: ghilimele și trimitere imediată
Un citat redă cuvintele sursei exact, fără modificări. Ghidul Școlii Doctorale de Filosofie a Universității Babeș-Bolyai precizează că nu ajunge ca pasajul să fie pus între ghilimele: imediat după semnul de închidere trebuie să apară nota de subsol sau referința, cu trimiterea completă și exactă spre sursa citatului respectiv, inclusiv pagina exactă.
Lipsa ghilimelelor transformă un citat altfel corect într-o problemă, chiar dacă sursa apare. Ghidul Universității Titu Maiorescu descrie situația în care autorul indică sursa, dar nu pune între ghilimele textul copiat integral, lăsând impresia că formularea îi aparține. Ghidul o încadrează printre formele de plagiat, deși trimiterea există în subsolul paginii.
Pentru pasajele lungi există varianta citatului bloc. Ghidul de la Titu Maiorescu admite textul citat distanțat cu 0,5 cm față de textul principal, cu câte un rând liber înainte și după, în locul ghilimelelor. În stilul APA 7, citatul de 40 de cuvinte sau mai mult se redă ca bloc indentat, cu pagina indicată.
Parafraza: reformulare reală, nu înlocuire de cuvinte
Parafraza redă ideea unui autor cu vocabularul și construcția frazei celui care scrie lucrarea. Ghidul de la Babeș-Bolyai insistă că nu este vorba despre schimbarea câtorva cuvinte, ci despre o formulare proprie, filtrată prin propria înțelegere. Când câteva expresii trebuie păstrate pentru exactitate, ele se pun între ghilimele chiar în interiorul parafrazei.
Același ghid propune o structură în trei pași: o formulă introductivă care numește autorul sau lucrarea, textul reformulat și o notă de subsol cu sursa exactă, precedată de cuvântul „Vezi”. Formule precum „Conform lui” sau „După cum arată autorul în lucrarea” marchează clar unde începe ideea preluată și unde se termină ea.
Greșeala cea mai frecventă la acest capitol poartă numele de falsă parafrazare: textul sursei rămâne aproape intact, cu sinonime puse în locul unor cuvinte. Indiferent de numărul cuvintelor schimbate, fragmentul rămâne preluare nemarcată dacă lipsește trimiterea. Parafraza nemarcată corespunzător este plagiat, notează explicit ghidul Universității Babeș-Bolyai, chiar dacă formularea finală pare personală.
Reguli de citare în note de subsol și în sistemul APA
În sistemul cu note de subsol, ghidul Universității Titu Maiorescu cere ca nota să cuprindă autorul, titlul operei, editura, localitatea, anul apariției și pagina sau paginile citate. În Word, nota se inserează din meniul References, comanda Insert Footnote. Pentru o sursă online se adaugă data documentului, adresa completă și data accesării paginii.
Sistemul APA mută trimiterea în paranteze rotunde, în rândul textului. Formatul general este numele autorului, anul și pagina, de pildă (Popescu, 2021, p. 34), iar detaliile complete apar în lista bibliografică ordonată alfabetic. Aceleași reguli de citare se aplică și pentru parafraze, iar trimiterea apare atunci la finalul ideii reformulate, nu la începutul paragrafului.
Abrevierile latine au și ele un rost precis. Apud se folosește când sursa originală nu a fost consultată direct, ci prin intermediul altei lucrări, iar ibidem înlocuiește trimiterea identică din nota imediat anterioară. Folosirea lui apud corect evită o situație delicată: atribuirea unei lecturi care, în realitate, nu a avut loc.
Cum eviți plagiatul la idei, structură și traduceri
Plagiatul nu privește doar frazele copiate. Definiția legală include ideile, demonstrațiile, datele și metodele, astfel că un argument preluat și rescris integral cere aceeași trimitere ca un citat. Ghidul de la Babeș-Bolyai cere ca preluarea structurii unei lucrări sau a metodologiei unei cercetări să fie declarată complet, încă din introducere.
Traducerea unei surse străine nu o face originală. Matricea publicată de Universitatea Titu Maiorescu pune în coloana interzisă traducerea în limba română a unui text străin fără citarea sursei și în coloana permisă aceeași traducere însoțită de trimitere. Pentru o lucrare de licență scrisă după surse în engleză, regula se aplică la fiecare paragraf.
Autoplagiatul: reutilizarea textelor proprii la licență, master și doctorat
Art. 169 lit. e) din Legea 199/2023 definește autoplagiatul drept republicarea unor părți substanțiale din propriile publicații anterioare, inclusiv traduceri, fără a indica în mod corespunzător sau a cita originalul. Pentru studenți, întrebarea apare la lucrarea de licență construită pe un proiect de an sau pe un articol prezentat la o sesiune științifică.
Soluția este aceeași ca pentru orice sursă: fragmentul reutilizat se citează, iar trimiterea indică lucrarea anterioară, anul și contextul în care a fost prezentată. Discuția cu coordonatorul înainte de depunere clarifică ce părți pot fi reluate în lucrarea de licență și în ce formă, potrivit regulamentului facultății și codului de etică.
La doctorat, cerința devine mai strictă. Ghidul de la Babeș-Bolyai cere ca, atunci când teza preia capitole sau pagini deja publicate în același program de cercetare, sursele să fie precizate explicit și complet, de preferință pe o pagină separată, cu indicarea corespondenței exacte și cu respectarea drepturilor de autor ale editurilor.
Un exemplu lucrat: același paragraf în trei variante
Sursa ipotetică este o carte semnată de Popescu, A., apărută în 2021, care conține la pagina 34 fraza: „Un consumator care compară prețurile pe mai multe platforme devine mai puțin loial unui singur magazin, dar mai sensibil la costul livrării.” Studentul vrea să folosească ideea în capitolul teoretic al lucrării.
Prima variantă copiază fraza fără ghilimele și trece cartea doar în bibliografie: este preluare nemarcată. A doua păstrează fraza între ghilimele, urmată imediat de (Popescu, 2021, p. 34) sau de o notă de subsol completă: este citat corect. Între ele stă falsa parafrază, cu „client” în loc de „consumator” și fără trimitere.
A treia variantă reformulează: „Potrivit lui Popescu, cumpărătorii obișnuiți să verifice ofertele mai multor magazine online își schimbă mai ușor furnizorul și acordă mai multă atenție taxei de transport” (Popescu, 2021, p. 34). Ideea rămâne a autorului, formularea aparține studentului, iar sursa este indicată exact, conform unor reguli de citare elementare.
Verificarea de similitudine înainte de depunere
Universitățile verifică lucrările de finalizare cu programe de similitudine incluse în lista aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 3.692/2024. Regulamentul Universității Naționale de Arte din București, adoptat în 2025, face verificarea obligatorie pentru toate lucrările de licență și de disertație și acceptă maximum 30% pentru coeficientul de similitudine 1 la licență și maximum 25% la master.
Același regulament arată limitele cifrei. Depășirea pragurilor nu indică în mod categoric un plagiat, iar coordonatorul trebuie să analizeze cele mai lungi fragmente semnalate, verificând dacă sunt fraze scurte împrăștiate sau pasaje lungi învecinate. Sistemul folosit ia în calcul drept citate doar textele marcate cu ghilimele, ceea ce face ghilimelele esențiale.
Dacă pragul este depășit, coordonatorul cere refacerea integrală sau parțială a lucrării, iar studentul o poate reface până în penultima zi de înscriere. Altfel, conform aceluiași regulament, lucrarea primește referat negativ și studentul pierde dreptul de a susține examenul în acea sesiune. Pragurile diferă între universități și se verifică în regulamentul propriu.
Greșeli frecvente la licență, disertație și doctorat
Ghidul Universității Titu Maiorescu, după o clasificare publicată în revista Biblioteca în 2013, enumeră greșelile tipice: trimiterea pusă departe de ideea preluată, citarea doar a unei părți dintre sursele folosite, informații incomplete despre lucrarea citată și ghilimele omise. Toate pornesc de la aceeași cauză, notițe luate fără sursă în timpul documentării.
O lucrare de licență alcătuită numai din citate corecte, puse unul după altul, poate fi la rândul ei considerată neoriginală, avertizează ghidul de la Babeș-Bolyai. Fiecare capitol are nevoie de analiză proprie: comparații, interpretări, concluzii parțiale. Notarea sursei chiar în momentul lecturii, cu pagina exactă, previne majoritatea acestor greșeli și face ca plagiatul involuntar să devină aproape imposibil.