Când se folosesc note de subsol într-o lucrare academică
Sistemul cu note de subsol este preferat în drept, istorie, teologie și în alte domenii umaniste, unde sursele includ legi și documente. Fiecare preluare primește în text o cifră, iar sursa apare la baza paginii, sub o linie scurtă. Cititorul vede imediat de unde provine informația, fără să caute în lista finală de la sfârșitul lucrării.
Ghidurile românești folosesc mai multe variante. Departamentul de istorie al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu cere sistemul Academiei Române, cu note numerotate continuu de la 1, dar acceptă și sistemul Chicago Manual of Style. Facultatea de Drept a Universității din București cere ca și textele de lege să fie citate în notele de subsol.
Alegerea nu se face după gust. Dacă ghidul facultății cere APA 7 sau metoda numerică ISO 690, notele se folosesc cel mult pentru explicații. Dacă ghidul cere note de subsol, fiecare citat și fiecare idee preluată au o notă, iar lista finală reia sursele în ordine alfabetică, fără paginile citate în note.
Cum se inserează note de subsol în Word
În Microsoft Word, nota se adaugă din fila References, cu comanda Insert Footnote, iar normele de tehnoredactare de la Alba Iulia descriu calea românească Inserare, Referință, Notă de subsol. Word plasează automat cifra în text și deschide spațiul notei în josul paginii. Pe Windows, scurtătura Ctrl+Alt+F face același lucru mai repede.
Avantajul inserării automate este numerotarea care se reface singură. Dacă muți un paragraf sau ștergi o notă, toate celelalte își schimbă numărul fără intervenție. Notele scrise manual, cu cifre ridicate cu ajutorul formatului superscript, se dezordonează la prima modificare, iar îndrumarul Facultății de Drept din București cere explicit numerotarea automată.
Pe Mac, scurtătura echivalentă este Command+Option+F, iar pe iPad sau iPhone comanda se găsește direct în fila Insert. Pentru notele de final, puse la sfârșitul documentului, Word folosește Insert Endnote sau Ctrl+Alt+D. Când aceeași notă trebuie invocată din nou, Word permite o trimitere încrucișată, deși multe ghiduri preferă formula Ibidem.
Numerotarea, poziția și formatul notelor
Numerotarea este de regulă continuă în toată lucrarea, cu cifre arabe care pornesc de la 1. Ghidul de istorie de la Sibiu cere explicit această formă. Numerotarea nu se reia la fiecare pagină sau capitol decât dacă ghidul facultății o cere explicit. Ce contează este ca regula să fie aplicată uniform.
Normele de tehnoredactare ale Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia precizează un detaliu des greșit: în textele românești, cifra notei se pune înaintea punctului, a virgulei sau a altor semne de punctuație. În engleză și franceză, aceeași normă așază cifra după punctuație. Diferența se observă ușor la recitirea lucrării.
Formatul notei este mai mic decât cel al textului. Îndrumarul de drept de la București cere Times New Roman 11, spațiere la un rând, fără spații între note și punct la finalul fiecărei note. Normele de la Alba Iulia indică 10 puncte pentru note, față de 12 pentru textul de bază al lucrării.
Prima citare: referința completă în notă
Prima notă pentru o sursă conține întotdeauna referința completă. În sistemul Academiei Române, așa cum îl descrie ghidul de la Sibiu, ordinea este: prenumele și numele autorului, titlul cu italice, volumul, locul apariției, editura, anul și pagina. Un exemplu complet: Andrei Popescu, Metodologia cercetării educaționale, București, Editura Universitară, 2020, p. 45.
Îndrumarul de drept de la București folosește o variantă juridică: inițiala prenumelui, numele, titlul, ediția, editura, orașul, anul și pagina, adesea precedate de formula A se vedea. Pentru un articol de revistă, nota adaugă după titlu cuvântul în și numele revistei cu numărul și anul. Ordinea exactă se copiază din ghidul facultății.
Când lucrarea nu are an de apariție, ghidul de la Sibiu cere mențiunea f. a., adică fără an, în locul anului. Pentru pagini web, notele indică autorul și titlul, adresa completă și data consultării. Îndrumarul de la București folosește formula vizitat la, urmată de data la care a fost accesată pagina.
Ibidem, idem și op. cit.: ce înseamnă și când se scriu
Ibidem înseamnă, potrivit DEX, „în același loc, tot acolo, în aceeași lucrare”. Se folosește când nota trimite la exact aceeași lucrare ca nota precedentă. Scris cu italice, poate rămâne singur, dacă pagina coincide, sau poate fi urmat de pagină: Ibidem, p. 47. Normele de la Alba Iulia exclud folosirea lui după o notă cu mai multe lucrări.
Idem înseamnă „același” și înlocuiește numele autorului. Normele de la Alba Iulia îl folosesc pentru altă lucrare a autorului din nota precedentă și îl scriu cu litere drepte, cu formele Eadem, Iidem și Eaedem pentru autoare și plural. Îndrumarul de drept de la București îl aplică însă aceleiași lucrări, la altă pagină.
Op. cit., de la opus citatum, ține locul titlului unei lucrări citate mai devreme, dar nu în nota imediat anterioară: Andrei Popescu, op. cit., p. 34. Ghidul de la Sibiu și îndrumarul de la București îl folosesc, cu italice. Normele de la Alba Iulia îl consideră depășit și cer în schimb titlul prescurtat: Popescu, Metodologia, p. 34.
Apud, cf. și passim
Apud, prepoziție latină cu sensul „după”, marchează în note o citare indirectă: autorul a citit pasajul într-o lucrare care îl reproduce, nu în original. Nota trece întâi sursa originală, apoi apud și lucrarea consultată. Exemplu: Ion Marinescu, Pedagogia, apud Andrei Popescu, Metodologia cercetării educaționale, București, Editura Universitară, 2020, p. 12.
Cf., prescurtarea lui confer, trimite cititorul la alt loc sau la alt punct de vedere, asemănător ori diferit. Passim, folosit de ghidul de la Sibiu, înlocuiește numărul paginii când informația se regăsește în multe locuri ale aceleiași lucrări. Ambele formule se folosesc rar și numai când trimiterea are un sens precis.
Exemplu: o pagină de lucrare cu cinci note
Fie o pagină dintr-o lucrare de licență în istorie, cu cinci note. Nota 1 dă referința completă a cărții lui Andrei Popescu, la pagina 45. Nota 2 trimite la aceeași carte, la aceeași pagină, deci conține doar Ibidem. Nota 3 rămâne la aceeași carte, dar la pagina 51: Ibidem, p. 51.
Nota 4 introduce o sursă nouă: un articol al Mariei Ionescu, citat complet, cu revista, volumul, anul și pagina. Nota 5 revine la cartea lui Popescu, după o notă cu altă sursă, așa că Ibidem nu mai este corect. Se scrie Andrei Popescu, op. cit., p. 60, sau titlul prescurtat, după ghid.
Greșeala tipică pe o asemenea pagină este folosirea lui Ibidem în nota 5, pur și simplu din obișnuință. Cititorul ar ajunge la articolul Mariei Ionescu, nu la cartea lui Popescu, iar trimiterea ar fi falsă. La recitire, fiecare Ibidem se verifică față de nota imediat anterioară, nu față de ultima carte menționată.
Note de subsol și bibliografia finală
Lista bibliografică de la final reia toate sursele din note, dar într-o formă diferită. Normele de la Alba Iulia cer în listă numele de familie înaintea prenumelui, despărțite prin virgulă, toți autorii scriși complet și alineat agățat. Îndrumarul de drept de la București nu repetă paginile citate în note și scoate legislația din bibliografie.
Regula de legătură este simplă: tot ce apare în note de subsol se regăsește în lista finală, iar lista nu conține lucrări necitate. Ghidul de istorie de la Sibiu face o excepție pentru instrumentele de lucru, precum enciclopediile și bibliografiile, care pot intra în listă chiar dacă nu au fost folosite în note.
Note explicative și note bibliografice
Nu orice notă conține o sursă. Ghidul pentru autori al Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj menționează și notele explicative, complementare sau dialogice, în care autorul adaugă o precizare ce ar încărca textul principal. Asemenea note sunt utile, dar devin o problemă când mută în subsol argumente care țin de textul lucrării.
Același ghid recomandă ca, într-un capitol, referința completă să apară o singură dată, iar trimiterile ulterioare să folosească forme scurte. Când un capitol citează frecvent din același text, se poate adăuga o notă care anunță că toate citatele provin din ediția respectivă, urmate doar de pagină, ceea ce aerisește aparatul critic.
Greșeli frecvente și verificarea finală a notelor
Cele mai frecvente greșeli sunt notele introduse manual, cu numerotare care sare peste cifre, formula Ibid. folosită acolo unde ghidul cere Ibidem, și amestecul de sisteme: note de subsol în primele capitole și paranteze autor și an în ultimele. Toate se observă rapid de către coordonator la o simplă răsfoire.
Verificarea finală se face în Word, cu vizualizarea tuturor notelor. Citește-le în ordine și urmărește trei lucruri: fiecare Ibidem trimite la nota imediat anterioară, fiecare op. cit. are o primă citare completă mai sus, iar fiecare sursă apare în bibliografie. Un sfert de oră de verificare previne o întrebare incomodă la susținere.