Ce este autoplagiatul: definiția din Legea nr. 199/2023
Legea învățământului superior nr. 199/2023 definește autoplagiat la art. 169 lit. e): republicarea unor părți substanțiale din propriile publicații anterioare, inclusiv traduceri, fără a indica în mod corespunzător sau fără a cita originalul. Definiția se aplică studenților, doctoranzilor și personalului din universități, iar Codul-cadru aprobat prin HG nr. 305/2024 o reia identic la art. 4 lit. e).
Trei elemente fac diferența în practică. Textul reluat trebuie să fie substanțial, nu o formulare scurtă sau o definiție tehnică repetată. Sursa este o publicație proprie anterioară, inclusiv în altă limbă. Lipsa trimiterii este condiția decisivă: același paragraf, însoțit de o citare corectă a lucrării anterioare, nu mai îndeplinește definiția legală.
Autoplagiatul în cercetare: Legea nr. 183/2024
Pentru personalul de cercetare, dezvoltare și inovare, Legea nr. 183/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 546 din 12 iunie 2024, folosește aceeași formulare la art. 49 lit. e). Art. 52 alin. (2) trece plagiatul și autoplagiatul printre abaterile de la buna conduită în comunicare, publicare și diseminare, în măsura în care faptele nu constituie infracțiuni.
Cazurile din institutele de cercetare sunt analizate de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, care păstrează confidențială identitatea autorului sesizării. Pentru personalul angajat în universități, art. 48 alin. (5) trimite la normele de etică din Legea nr. 199/2023. Codul aprobat prin OMEC nr. 6886/2025 enumeră și el autoplagiatul printre abateri.
Ce s-a schimbat față de Legea nr. 206/2004
Mulți ani, ghidurile universitare au citat definiția de autoplagiat din Legea nr. 206/2004, introdusă prin ordonanța din 2011. Formularea veche era mai largă: expunerea într-o operă scrisă sau într-o comunicare orală a unor texte, date, ipoteze sau metode extrase din operele acelorași autori, fără mențiune și fără trimitere la sursele originale.
Legea nr. 206/2004 a fost abrogată prin art. 67 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 183/2024, la intrarea în vigoare a acesteia, pe 12 iulie 2024. Textul actual cere republicarea unor părți substanțiale. Pentru tezele de doctorat, Legea nr. 199/2023 cere comisiilor să țină cont de condițiile de legalitate de la momentul redactării, așa că formularea veche poate conta.
Exemple de autoplagiat la licență, master și doctorat
Primul dintre exemple este și cel mai banal: un referat de 15 pagini despre politica monetară, predat în anul al doilea la Macroeconomie, este predat din nou, aproape neschimbat, la Finanțe publice în anul al treilea. Nicio sursă externă nu lipsește, dar evaluatorul celei de-a doua discipline notează o muncă deja evaluată.
Un alt caz tipic apare la trecerea de la master la doctorat. O disertație de 60 de pagini devine capitolul al doilea al tezei, cu aceleași paragrafe și aceleași tabele, fără nicio mențiune. Dacă disertația a fost depusă în baza instituției, raportul de similitudine al tezei o va găsi, iar procentul ridicat va trebui explicat comisiei.
Al treilea scenariu privește lucrări științifice publicate. Un doctorand publică un articol în 2024 și, în 2025, trimite altei reviste un text cu aceeași secțiune de rezultate, ușor reformulată, prezentată ca nouă. Duplicarea rezultatelor denaturează literatura de specialitate, pentru că aceleași date ajung să fie numărate de două ori în sinteze.
Aceeași lucrare la două evaluări: art. 28 lit. b) din HG nr. 305/2024
Pentru studenți, Codul-cadru de etică universitară conține o normă care acoperă direct reutilizarea. Art. 28 lit. b) tratează ca abatere afectarea integrității evaluării prin folosirea de către persoanele evaluate a acelorași materiale pentru evaluări diferite. Formularea nu cere ca materialul să fi fost publicat, deci se aplică și referatelor sau proiectelor nepublicate.
Art. 19 lit. b) din același cod obligă studenții la elaborarea și susținerea unor lucrări originale de evaluare la nivel de disciplină și a unor lucrări originale de finalizare a studiilor. O lucrare de licență construită integral dintr-un proiect anterior, deja notat, nu mai este originală în acest sens, chiar dacă autorul este același.
Reutilizarea corectă a propriilor lucrări în teza de doctorat
Integrarea articolelor publicate în timpul stagiului doctoral este o practică obișnuită și permisă, cu condiția trimiterilor complete. Ghidul pentru combaterea plagiatului al Școlii Doctorale de Filosofie de la Universitatea Babeș-Bolyai cere ca ideile sau fragmentele din lucrări anterioare proprii să fie marcate prin citare și parafrazare, la fel ca orice altă sursă.
Pentru porțiuni mari, același ghid propune o regulă precisă: când în teză sunt inserate capitole, subcapitole sau pasaje de mai multe pagini publicate deja în cadrul aceluiași program de cercetare, sursele se precizează explicit și complet, de preferat pe o pagină separată, cu corespondența exactă dintre textul publicat și cel republicat.
Concret, o teză cu trei articole integrate poate avea, după cuprins, o pagină care enumeră fiecare articol cu referința completă și capitolul în care a fost reluat. În fiecare capitol, o notă inițială repetă trimiterea. Ghidul amintește și obligația de a respecta drepturile de autor asupra textelor deja publicate în reviste sau volume.
Cum apare autoplagiatul în raportul de similitudine
Programele recunoscute prin Ordinul nr. 3.692/2024 trebuie să permită crearea unei baze proprii a instituției și compararea cu aceasta. De aceea, o lucrare predată anterior la aceeași universitate poate apărea ca sursă în raportul unei lucrări ulterioare, chiar dacă textul ei a rămas doar în arhiva instituției, fără vreo apariție pe internet sau într-o revistă.
Un raport de doctorat cu 18% similitudine, din care 14% provin din două articole proprii citate corect, nu indică o abatere, dar comisia va verifica trimiterile. Un raport cu 6%, în care toată potrivirea vine dintr-o disertație proprie necitată, poate ridica problema. Cifra contează mai puțin decât sursa și prezența trimiterii.
Traducerea propriilor lucrări
Definiția legală a autoplagiatului include expres traducerile, o precizare importantă pentru cercetătorii care publică în două limbi. Unul dintre exemple: un articol apărut într-o revistă internațională în engleză, tradus în română și trimis unei reviste românești ca text nou, fără mențiunea versiunii originale, îndeplinește elementele definiției de la art. 169 lit. e).
O traducere poate fi publicată corect atunci când ambele reviste cunosc situația și dacă textul tradus indică clar publicația originală, cu referință completă. Programele de verificare obișnuite compară texte în aceeași limbă, așa că o asemenea reluare poate trece de raport. Obligația de citare există însă independent de ce detectează programul.
Sancțiuni și cine analizează o sesizare de autoplagiat
În universități, sesizarea se depune la comisia de etică universitară, iar Codul-cadru prevede la art. 29 alin. (2) pentru studenți avertismentul scris, anularea rezultatelor evaluărilor, exmatricularea și alte sancțiuni din codul instituției. Pentru personalul didactic și de cercetare, art. 29 alin. (1) include retragerea sau corectarea lucrărilor publicate prin încălcarea normelor.
Pentru institutele de cercetare, Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării analizează sesizările de autoplagiat sau se autosesizează și stabilește prin hotărâre vinovăția sau nevinovăția persoanei, împreună cu sancțiunea. Hotărârile sale sunt avizate pentru legalitate de direcția juridică a ministerului de resort, potrivit art. 58 din Legea nr. 183/2024.
Verificarea propriilor lucrări înainte de predare
Înainte de predarea unei lucrări care reia material propriu, o procedură simplă evită majoritatea situațiilor de autoplagiat. Fă o listă cu toate lucrările anterioare folosite: referate, proiecte, disertația, articole, comunicări la conferințe. Pentru fiecare, notează capitolul în care apare și proporția aproximativă de text reluat, apoi discută lista cu coordonatorul.
Fiecare fragment reluat primește apoi o trimitere în stilul de citare al lucrării, la fel ca o sursă externă, iar pasajele mari se rescriu sau se reduc la esențial. Verifică regulamentul facultății pentru reguli speciale privind lucrările anterioare. Ca autoverificare, suplimentul Self-Plagiarism Checker al Scribbr permite compararea cu documente proprii încărcate manual.