Cum s-a format legislația privind plagiatul în România
Legislația privind plagiatul în România nu stă într-un singur act normativ. Ea s-a construit în straturi, pe parcursul a aproape trei decenii: o lege a dreptului de autor din 1996, o lege a bunei conduite în cercetare din 2004, legea educației din 2011, două legi ale învățământului din 2023 și mai multe hotărâri și ordine de aplicare.
Fiecare strat răspunde altei întrebări. Dreptul de autor protejează opera și persoana care a creat-o, normele de bună conduită privesc comunitatea științifică, iar legile învățământului stabilesc cine verifică o lucrare, cine judecă o sesizare și ce se întâmplă cu o diplomă. Un student care predă o lucrare de licență se află sub toate trei regimurile.
Ordinea cronologică are și o utilitate practică. Comisiile de etică analizează o sesizare privind o teză de doctorat ținând cont de condițiile de legalitate în vigoare la momentul redactării ei, potrivit art. 171 alin. (8) din Legea 199/2023. O teză susținută în 2015 se raportează, așadar, la regulile din 2015, nu la cele adoptate după aceea.
Legea 8/1996: plagiatul văzut prin dreptul de autor
Primul reper este Legea nr. 8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată în 2018 și modificată ulterior, ultima dată în 2022. Ea recunoaște dreptul de autor asupra operelor științifice, între care studiile, cursurile universitare și documentațiile științifice, prin simplul fapt al creării lor, fără vreo înregistrare.
Două dispoziții contează direct pentru plagiat. Art. 10 dă autorului dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor, iar art. 197 incriminează fapta celui care își însușește, fără drept, în întregime sau în parte, opera altui autor și o prezintă drept creație proprie. Pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
Aceeași lege fixează limita citării permise. Art. 35 alin. (1) lit. b) admite scurte citate în scop de analiză, comentariu sau critică, în măsura în care scopul justifică întinderea lor, iar alin. (4) cere menționarea sursei și a numelui autorului. Aici se află temeiul juridic al regulii repetate la orice seminar de metodologie a cercetării.
Legea 206/2004: primele definiții pentru cercetarea științifică
Legea nr. 206 din 27 mai 2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare a adus primele definiții juridice. Art. 4 descria plagiatul ca expunerea, într-o operă scrisă sau o comunicare orală, a unor texte, idei, date sau rezultate extrase din operele altor autori, fără menționarea și trimiterea la sursele originale.
Tot acolo apărea autoplagiatul, definit prin preluarea din operele aceluiași autor fără trimitere la original. Legea a fost modificată prin Legea 398/2006, OG 28/2011 și OG 2/2016, iar analiza abaterilor revenea comisiilor de etică ale instituțiilor și Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, prescurtat CNECSDTI.
Consiliul putea stabili sancțiuni de la avertisment scris la retragerea titlului didactic universitar sau a gradului de cercetare, oprirea finanțării proiectului ori desfacerea disciplinară a contractului de muncă, potrivit art. 14 din forma în vigoare din 2016. Legea 206/2004 a fost abrogată la 12 iulie 2024, odată cu intrarea în vigoare a Legii 183/2024.
Legea 1/2011: plagiatul ca abatere gravă în universități
Legea educației naționale nr. 1 din 5 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011, a mutat discuția în interiorul universităților. Art. 310 enumera abaterile grave de la buna conduită în cercetare și în activitatea universitară, iar prima dintre ele era plagierea rezultatelor sau a publicațiilor altor autori.
Sancțiunile stabilite de comisia de etică universitară pentru personalul didactic erau prevăzute la art. 318: avertisment scris, diminuarea salariului de bază, suspendarea dreptului de a candida la funcții superioare, destituirea din funcția de conducere și desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Pentru studenți, art. 319 prevedea avertismentul scris, exmatricularea și sancțiunile din codul propriu.
În materie de doctorat, legea din 2011 dădea un rol central Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare. Titlul se atribuia prin ordin al ministrului după validarea tezei de către acest consiliu, conform art. 168, iar art. 170 permitea ministerului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, retragerea titlului de doctor.
Renunțarea la titlu: ordonanțele de urgență din 2014 și 2016
Ordonanța de urgență nr. 94 din 29 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 968 din 30 decembrie 2014, a introdus în art. 168 din Legea 1/2011 două alineate suplimentare, (7¹) și (7²). Titularul unui titlu științific putea cere ministerului renunțarea la titlu, iar ministerul lua act de renunțare printr-un ordin de revocare emis în acest scop.
Actul care constata titlul științific se anula de la data ordinului de revocare, iar procedura urma să fie aprobată prin ordin de ministru. Mecanismul a rămas în Legea 1/2011 până la abrogarea titlului dedicat învățământului superior, în septembrie 2023, și a fost criticat constant pentru că permitea evitarea unei eventuale sancțiuni.
Ordonanța de urgență nr. 4 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 182 din 10 martie 2016, a mers în direcția opusă. Ea a introdus în Legea 1/2011 art. 146¹, potrivit căruia diploma de doctor încetează să mai producă efecte juridice din momentul comunicării dispoziției de retragere a titlului.
Curtea Constituțională și Legea 139/2019
Legea de aprobare a OUG 4/2016 a avut un parcurs lung. Prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea formei votate de Parlament. În motivare, Curtea a reținut că renunțarea voluntară la titlu încurajează un comportament neonest într-un domeniu care ar trebui să fie caracterizat de rigoare și probitate etică.
Parlamentul a reluat procedura, iar prin Decizia nr. 412 din 20 iunie 2019 Curtea a respins o nouă obiecție de neconstituționalitate. A rezultat Legea nr. 139/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 592 din 18 iulie 2019, care aprobă OUG 4/2016 cu modificări și introduce în Legea 1/2011 un articol nou, 146².
Noul articol prevedea că diploma de doctor este revocată sau anulată prin hotărârea definitivă a unei instanțe judecătorești, iar instituția emitentă introduce acțiunea în anulare în termen de un an de la dispoziția de retragere a titlului. Renunțarea voluntară introdusă în 2014 a rămas în textul legii, alături de această procedură.
Decizia nr. 364 din 8 iunie 2022 a stabilit că art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea 1/2011 este constituțional doar în măsura în care privește un titlu de doctor care nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice. Ministerul și CNATDCU au anunțat la 11 noiembrie 2022 că nu pot reevalua fondul științific.
Două legi din 2023: Legea 198/2023 și Legea 199/2023
La 4 iulie 2023 au fost adoptate Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar și Legea nr. 199/2023 a învățământului superior, publicate în Monitorul Oficial nr. 613 și nr. 614 din 5 iulie 2023. Legea 199/2023 a intrat în vigoare la 3 septembrie 2023 și a abrogat, între altele, titlul din Legea 1/2011 dedicat învățământului superior.
Legea 199/2023 preia definițiile din cercetare și le aplică universităților. Art. 169 lit. d) definește plagiatul ca prezentarea drept creație pretins personală, într-o operă scrisă, inclusiv electronică, a unor texte, idei, demonstrații, date, teorii, rezultate sau metode preluate de la alți autori fără trimitere la sursele originale, iar lit. e) definește autoplagiatul.
Procedura se schimbă și ea. Verificarea începe la comisia de etică universitară, conform art. 171, care se pronunță în 45 de zile, iar contestația merge în 30 de zile la CNATDCU, CNEMU sau CNECSDTI, după art. 172. Pentru tezele plagiate, art. 172 alin. (8)–(11) obligă rectorul sau ministerul să ceară anularea diplomei ori să o revoce.
Codul-cadru din HG 305/2024 și lista programelor din OM 3692/2024
Hotărârea Guvernului nr. 305 din 4 aprilie 2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 327 din 9 aprilie 2024, aprobă Codul-cadru de etică și deontologie universitară, completat în noiembrie 2025 prin HG 952/2025. Codul reia definițiile plagiatului și autoplagiatului la art. 4, iar la art. 10 fixează condițiile de admisibilitate ale unei sesizări.
Ordinul ministrului educației nr. 3692 din 1 februarie 2024, publicat în Monitorul Oficial nr. 112 din 8 februarie 2024, stabilește lista programelor recunoscute la nivel național pentru verificarea similitudinilor: iThenticate, Turnitin, Plagiarism Detector cu PDAS, SafeAssign, SEMPLAG și sistemantiplagiat.ro. Lista poate fi completată la cererea instituțiilor, cu programe care îndeplinesc cerințele ordinului.
Un ordin pereche, OM 3691/2024, fixează metodologia-cadru a examenelor de licență și disertație. Art. 37 face analiza de similitudini obligatorie înainte de susținere și lasă fiecărei universități stabilirea procentului maxim acceptat, prin regulament propriu. De aceea pragul diferă de la o facultate la alta și se verifică în regulamentul de finalizare a studiilor.
Legea 183/2024 și cercetarea din afara universităților
Legea nr. 183 din 10 iunie 2024 privind statutul personalului de cercetare, dezvoltare și inovare, publicată în Monitorul Oficial nr. 546 din 12 iunie 2024, a abrogat Legea 206/2004 și Legea 319/2003, două legi aplicate institutelor timp de două decenii. Art. 49 reia aceleași definiții ale plagiatului și autoplagiatului, iar art. 52 alin. (8) enumeră abaterile grave.
Pentru personalul din universități, art. 48 alin. (5) trimite la normele de etică din Legea 199/2023. Legea 183/2024 privește deci mai ales institutele de cercetare, unde sesizările trec întâi prin comisia de etică a organizației și apoi prin CNECSDTI, care are cel mult 90 de zile lucrătoare pentru raport, potrivit art. 55.
Instituțiile care aplică legislația în prezent
La nivelul fiecărei universități funcționează o comisie de etică universitară, cu mandat de 4 ani, alcătuită din maximum 75% cadre didactice și de cercetare și minimum 25% studenți, potrivit art. 162 din Legea 199/2023. Funcționarea ei concretă urmează Regulamentul-cadru aprobat prin OM 6869/2024 și regulamentul propriu adoptat de senatul universitar, publicat pe site-ul instituției.
Pe plan național, legislația actuală schimbă statutul organismelor de control. Legea 199/2023 transformă CNATDCU din consiliu în comisie consultativă a ministerului și o păstrează ca instanță de contestație pentru abaterile din obținerea titlurilor universitare. CNEMU, Comisia Națională de Etică a Managementului Universitar, auditează comisiile de etică și soluționează contestațiile privind etica managementului universitar.
Cercetarea din institute rămâne în competența CNECSDTI, organism consultativ fără personalitate juridică care funcționează pe lângă ministerul de resort, în condițiile Legii 183/2024. Regulamentul CNATDCU, aprobat prin OM 5760/2024, înscrie între principiile comisiei toleranța zero față de fenomenul plagiatului și organizează activitatea pe 35 de comisii de specialitate, coordonate de un consiliu general.
Sancțiuni pentru studenți, cadre didactice și instituții
Pentru cei aflați încă în formare, art. 174 din Legea 199/2023 enumeră sancțiunile pentru studenți, doctoranzi și cercetători postdoctorali: avertismentul scris, anularea rezultatelor evaluărilor, exmatricularea și alte sancțiuni prevăzute de codul de etică al instituției. Sancțiunea se aplică prin decizia rectorului, pe baza hotărârii comisiei de etică universitare, după expirarea termenului de contestație sau după decizia forului național.
Personalul didactic și de cercetare răspunde după art. 172 din aceeași lege, care prevede, în ordinea gravității, avertismentul scris, retragerea sau corectarea lucrărilor publicate, destituirea din funcția de conducere, interzicerea temporară a accesului la finanțare competitivă, suspendarea pe 1–5 ani a dreptului de a candida la un concurs și destituirea din funcția didactică.
Instituțiile răspund la rândul lor. Pe baza unui raport CNATDCU, ministerul poate atenționa public universitatea, poate sesiza comisia de etică în privința conducătorilor de doctorat care au coordonat teze plagiate sau poate retrage acreditarea unui domeniu de doctorat, potrivit art. 174 alin. (4). Asemenea sancțiuni lovesc direct oferta școlii doctorale.
Cum se aplică legislația unei teze scrise înainte de 2023
Un exemplu clarifică modul în care legislația aplică ordinea normelor în timp. O teză de doctorat susținută în 2017 și confirmată prin ordin de ministru face obiectul unei sesizări în 2025. Comisia de etică a universității o analizează după regulile din 2017, fără a putea reevalua fondul științific, dar procedura, termenele și contestația urmează Legea 199/2023.
Dacă plagiatul este confirmat și hotărârea nu este contestată în 30 de zile, ea ajunge la ministru, fiindcă titlul a fost confirmat prin ordin. Un ordin intrat deja în circuitul civil nu poate fi revocat direct, astfel că ministerul are 30 de zile pentru a cere instanței de contencios administrativ anularea lui, conform art. 172 alin. (9).
Sesizările aflate la CNATDCU la data intrării în vigoare a Legii 199/2023 se soluționează însă după procedurile din Legea 1/2011, potrivit dispozițiilor tranzitorii ale legii. O greșeală frecventă este presupunerea că legea nouă se aplică retroactiv tuturor lucrărilor, când legislația actuală separă clar regulile de fond de cele de procedură.