Evenimentele lunii august 2014
Miercuri, 27 august 2014
Asociaţia GRAUR s-a sesizat la declaraţiile neadevărate ale Premierului României cu privire la faptele de plagiat cu
referire la teza sa de doctorat şi l-a împuternicit pe preşedintele său să ia poziţie argumentată şi
să facă această poziţie publică pe toate căile.
Joi, 14 august 2014
In acord cu prevederile Legii nr.544/2001 a liberului acces la informaţiile de interes public,
Asociaţia GRAUR a început corespondenţa cu Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor
şi Certificatelor Universitare pentru a obţine documentele dosarelor de doctorat pentru situaţiile
în care asupra tezelor de doctorat planează suspiciunea de plagiat.
Pentru aceste fapte de plagiat, în Index, la poziţiile deja existente, se va completa informaţia cu
numele conducătorului ştiinţific, cu numele şi universităţile din care provin
membrii comisiei de doctorat şi calificativul pe care această comisie l-a acordat tezei evaluate
pentru care a dat apoi aviz de acordare a titlului ştiinţific de doctor.
Aceste persoane, împreună cu Universitatea care a acordat titlul de doctor vor fi considerate de
asociaţia noastră, în calitate de reprezentant al societăţii civile, drept agenţi favorizatori ai
plagiatelor identificate şi publicate în Index.
Asociaţia GRAUR va acţiona ca aceste instituţii, împreună cu comisiile de doctorat să retracteze
avizele acordate şi să solicite ministerului retragerea titlului ştiinţific dobândit prin inducerea
în eroare a comisiei prin prezentarea ca temei al obţinerii titlului a unei teze plagiate.
|